marți, 10 iunie 2008

Pe străzile noastre

Căldura radia din asfalt, soarele mă pârjolea sfidător, trotuarele erau încărcate de muncitorii ce şi-au terminat ziua de muncă şi se întorceau pavlovian spre case, soferii grăbiţi biciuiau caii putere ca să iasă din infernul stradal al orelor de vârf. Mulţi dintre conducătorii auto îşi anunţau “atenţi” , sosirea acasă (vorbind nestingheriţi la telefon), unii făceau concurs de îndemânare printre automobilele ce îşi aşteptau ordonat rândul în intersecţie, alţi reprezentanţi ai „sportului” cu volan, zburdau prin intersecţia străjuită de semafor indiferent de culorile afiaşate de acesta, eu aşteptam cuminte în staţie mercedes-ul (autobuzul) care n-avea nimic împotrivă şi iată că peste toată „euforia” la care eram părtaş, a mai apărut ceva ce mi-a ridicat o salbă de întrebări.


Oare de ce astfel de maşini nu sunt blocate sau şoferii sancţionaţi pentru staţionare neregulamentară, oare unde şi-a luat acest şofer permisul de conducere şi oare cine şi-a luat responsabilitarea să-i de titlul de conducator auto şi participant la trafic, oare de ce astfel de automobile sunt conduse de cele mai multe ori de astfel de şoferi impertinenţi? Şi nu în ultimul rând oare de ce-mi fac eu hiperaciditate gastrică, acum pe soarele asta, că ei tot nu se vor schimba?