joi, 26 noiembrie 2009

Frustrarea frustrărilor



Culmea persoanelor cu dizabilităţi.
Să coboare din automobil ca să dea la o parte, bariera (sfoara) prevăzută în faţa parcării pentru persoane cu handicap din faţa REAL-lului.

Nu vă miraţi oameni buni, în românia totul este posibil, chiar şi umilirea în acest fel a persoanelor cu handicap.

Un ajutor pentru cei care trebuie s¬ă respecte și să aplice legea:

Legea nr. 448 din 18 decembrie 2006
privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

CAPITOLUL IX
Raspunderea juridica
Art. 99. – (1) Urmatoarele fapte constituie contraventii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
b) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate si semnalizate prin semn international pentru persoane cu handicap, cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei si ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv;
(3) Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii contraventionale prevazute la alin. (1) lit. b) se fac de catre agentii de circulatie sau de catre personalul de control cu atributii in acest sens.

Tăcere. Vorbeşte poza


Nu mă interesează politica, nu am resentimente faţă de oamenii care fac figuraţie ieftină plătită scump de popor, dar sunt indignat de măsurile luate de actuala putere pentru a le rămâne niscaiva leuţi. Dezapreciez foarte tare faptul că se arucă banii pe afişe, găleţi, pliante, pixuri, brichete, pelerine şi mitinguri costisitoare şi se trimit profesorii şi elevii acasă pentru a economisi o brumucă de bănuţi.

Imaginea de mai jos exprimă foarte bine ceea ce vreau eu să spun, cu specificaţia că restul gunoiului este în malaxor.



După minutul de tăcere vă invit să vă spuneţi părerea printr-un comentariu.

vineri, 13 noiembrie 2009

Lege şi fărădelege




Am o propunere pentru cei care reglementează circulaţia în Baia Mare.
Ce ar fi dacă aţi demonta indicatoarele din apropierea şcolilor din oraş, şi dacă s-ar putea să ştergeţi şi marcajele de trecere pentru pietoni?
De ce ?
Oricum sunt ignorate, oricum se circulă după legea junglei (cine-i în faţă sau cine are maşină mai mare, are prioritate) şi nu după Legislaţia rutieră. Oricum se staţionează pe trotuar sau călare pe “zebră”, oricum se traversează de către copiii însoţiţi de părinţi pe după orice automobil staţionat.
În concluzie. Domnilor, se pun în pericol vieţile copiilor şi educaţia civică a acestora.
Dragi părinţi (cei care vă aşteptaţi copilul în maşină, înaintea trecerii de pietoni), poate mâine traversează copilul dumneavoastră pe după maşina tatălui colegei lui şi un participant la trafic nu apucă să frâneze. Nu credeţi că este „mai uşor să previ decât să-ţi revi”?
Vă rog, nu mai puneţi viaţa copiilor dumneavoastră în pericol.
Iar pentru domnii poliţişti de la siguranţa circulaţiei, vă rog treceţi în orele de vârf 7:40 – 8:10; 11:50 – 12:20; 16:10-16:20 pe lângă unitaţile de învăţământ primar/gimnazial, s-ar putea să-mi daţi dreptate.
Mulţumesc.
P.S. Dacă aveţi o părere despre acest subiect, exprimaţi-o la comentarii.