luni, 31 mai 2010

Otravă gratis pentru râul Cavnic

Mă uit în jurul meu şi îi dau dreptate celui ce spunea că „ţara noastră este superbă, păcat că-i locuită”.

Plouă de câteva săptămâni, aproape zilnic, plouă apăsător chiar dacă păcatele indiferenţei si incompetenţei nu pot fi spălate cu apă de ploaie. Se spală în acest fel doar pirita depozitată sub Pietrele Soimului în braţele unei cariere din apropierea raului Cavnic.

În copilărie mă frământau câteva întrebări, unele şi-au găsit răspuns, altele încă-mi zgârie timpan. Mă întrebam cum sunt fabricile private care au patron, ce înseamnă şcoală cu plată sau medicamente contra cost, mă întrabam când se vor închide minele, ca să avem şi noi, copii fiind, râu curat să ne scăldăm. Majoritatea acestor întrebări sunt realităţi ale zilelor noastre, chiar dacă au un gust amar.
Dar râu curat tot nu avem. Putin câte putin, otrava din compozitia piritei ce înfundă gura carierei de la intrarea in Cavnic, curge în râu condusă de şiroaiele de ploaie, lăsând o dâră vineţie ca o cărare a tristeţii.
Nu ştiu cine poate să facă ceva pentru a se stopa acest fenomen, dar cer ajutorul celor care au cel putin o idee în acest sens. Mulţumesc.



Nu lăsaţi indiferenţa să vă curgă în vene ca pirita spre râu.

Un comentariu:

  1. Sunt fericit, pirita din acest depozit a fost transportata in al loc, banuiesc ca unul pentru o mai buna conservare.

    RăspundețiȘtergere

nu ezitati sa va scrieti comentariu aici